Disponibilitatea emoțională nu vine cu un buton. Ea nu poate fi redusă la un mecanism automat, dar poate apărea spontan atunci când există o consonanță între interiorul nostru și contextul întâlnit, ca un mic declic. Starea de prezență autentică este cea în care ascultarea devine receptivitate profundă, nu doar percepție auditivă. Într-adevăr, între a auzi  și a asculta se întinde întreaga distanță dintre simpla prezență fizică și implicarea emoțională reală.

 Tu ești gata să vorbești cu cineva care chiar ascultă?

Știi...oricât de blândă ar fi liniștea, uneori ar fi frumos ca cineva să se așeze lângă ea. Să nu o rupă, ci doar să o recunoască. Să nu întrebe, dar să rămână. Să înțeleagă că unele gânduri nu se spun, ci se simt. Și să aștepte, rabdător, ca tu să vrei să vorbești - nu pentru că trebuie, ci pentru că poți. 

Pentru că unele voci nu se aud, dar se simt. Iar cine știe să asculte liniștea, poate ajunge să te cunoască fără să ceară nimic în schimb.

 Uneori, lucrurile nu se sfârșesc brusc, ci se sting încet, în momente ce par nesemnificative. Și poate că doare mai tare așa, când nu există un motiv clar, ci doar o absență tot mai apăsătoare.

E greu sa ții vie o legătură când doar unul mai luptă, iar celălalt se retrage în tăcere. Și chiar dacă iubirea rezistă dincolo de tăceri și lipsuri, vine o zi în care sufletul obosește. Nu pentru  că n-ar mai iubi, ci pentru că are nevoie să fie văzut, simțit, ales.

 

Fărâme de suflet 💔

 Mi-ai pângărit și sufletul, și mintea,

Și m-ai abandonat apoi fără regret, 

Concluzionând că persepectiva ni astăzi diferită,

Și tu nu ai nimic ce să îndrepți.

 

Mi-ai luat și bucuria, și speranța,

Și licărul de dragoste din priviri

Și mi-ai blamat apoi reacția,

În timp ce sufletu-mi traia din amintiri.

 

Azi nu mai lupt decât doar pentru mine,

Azi nu te mai doresc în viața mea.

Mi-e sufletul făcut fărâme,

Și dragostea aievea e și ea.

 

    

  

                                                   Dor...

     Cu lacrimi in ochi, am recitit mesajele de la el... Sunt 12 ani, batuti pe muchie, dar emotiile provocate sunt la fel de vii ca atunci, iar bucuria acelor momente e aproape palpabila si acum.

      Astazi, la fix 10 zile de la incheierea unui alt capitol din viata mea, mi-am reamintit cu dor si bucurie de mine – cea de atunci. Mi-e dor de acele momente frumoase cu care viata m-a binecuvantat, dar si de dragostea patimasa pe care a declansat-o in mine. Mi-e dor de "mailuri, mesaje, scrisorele...surprize...".

de suflet...